Final fericit / Happy End (2017), Franța/Austria/Germania, 107’, regia: Michael Haneke

Filmul lui Michael Haneke, cunoscut petru The White Ribbon sau Amour, îi plasează în centrul atenție pe membrii unei familii franceze, foarte înstărite, dar cu un bagaj enorm de probleme nerezolvate, unele mai mari decât altele, și de sentimente neclare.

George Laurent (Jean-Louis Trintingnant), octogenarul și pater familias, suferă de demență și este nevoit să își împartă casa cu fiul său, Thomas (Matthieu Kassovitz), divorțat de două ori, și cu fiica sa, Anne (Isabelle Hupert), obsedată de muncă și care a preluat afacerea de construcții a familiei. Ea trebuie să se confrunte cu neglijența fiului ei, Pierre (Franz Rogowski) și cu toanele nepoatei ei de 13 ani, Ève (Fantine Harduin), a cărei mamă este spitalizată din cauza unei otrăviri suspecte. Toate acestea se întîmplă pe fondul crizei imigranților, lucru care complică și mai mult existența, și așa zguduită, a familiei.

Haneke îi reunește pe Isabelle Hupert și pe Jean-Louis Trintignant în această peliculă nominalizată la Cannes (Palme D’Or, Cea mai bună regie) și la European Film Awards (Cea mai bună actriță, Cel mai bun actor), care se vede în premieră la Sibiu, la Este Film Festival 2018.

joi, 3 mai, ora 20:00 – Aula Magna ULBS

sâmbătă, 5 mai, ora 22:45 – Teatrul Gong

Best of Europe Este Film