Ediția 2020
16 – 20 septembrie 2020
16 – 20 septembrie 2020
ESTE FILM Festival a ajuna la a 5-a ediție, într-un an plin de provocări, care însă au făcut reîntâlnirea cu publicul cu atât mai specială. La împlinirea celor cinci ani de festival am scos filmul în aer liber, în perioada 16-20 septembrie, în trei locații pe care le-am dorit intime și mai puțin convenționale, așa cum am obișnuit publicul de-a lungul anilor.
Anul acesta am avut trei spații de proiecție outdoor: curtea interioară a Muzeului de Istorie (Casa Altemberger), Esplanada Filarmonicii de Stat Sibiu (Sala Thalia) și Terasa cu Flori (incinta Centrului Cultural Ion Besoiu). Am ales locații mai mici, dar care să confere publicului cinefil o experiență mai intimă, mai profundă, cu filmul de autor pe care noi îl promovăm și îl susținem prin evenimentele noastre.
Fiind o ediție exclusiv în aer liber, numărul proiecțiilor s-a redus, dar publicul a avut în continuare parte de unele dintre cele mai apreciate și premiate filme europene ale anului trecut, semnate de nume mari precum Ken Loach – În absența dumneavoastră sau frații Dardenne – Tânărul Ahmed. Secțiunea Best of Europe a adus și o producție sub egida Caravana Les Films de Cannes @ Este Film, Portretul unei femei în flăcări, film ce a obținut premiul pentru cel mai bun scenariu la Cannes în 2019. Tot aici vă dăm întâlnire la Zilele LUX Prize @ Este Film, prin 3 filme, unul din ele fiind chiar câștigătorul LUX de anul acesta, Dumnezeu există și numele lui e Petrunija, un film despre o fată simplă dintr-un oraș mic de provincie ce se aruncă în râu și reușește să apuce crucea de Bobotează înaintea tuturor bărbaților. De asemenea, două filme maghiare, Cei care au rămas (r. Barnabás Tóth) și Fotografie (r. Pál Zolnay) vor rula în cadrul Zilelor Filmului Maghiar @ Este Film.
Anul acesta am ales pentru secțiunea Outside Europe un film în cheie comică, semnat de Elia Suleiman – Paradisul, probabil, câștigător al Mențiunii Speciale și al premiului FIPRESCI la Cannes 2019. Filmul explorează noțiuni precum identitatea, naționalitatea și apartenența și în care cineastul-actor Elia Suleiman pune o întrebare fundamentală: unde te poți simți „acasă”?
În cadrul secțiunii Film Românesc am adus două filme cu nominalizări și premii internaționale: “Malmkrog” (r. Cristi Puiu) și “Ivana cea groaznică” (r. Ivana Mladenovic), dar și prima producție românească restaurată în format digital 4K – “Balanța” (r. Lucian Pintilie).
Din cele 10 scurtmetraje, doar unul a fost ales câștigător al trofeului, dar și al unui premiu în valoare de 2000 de euro. Juriul – format din Sarra Tsorakidis, regizor, Cătălin Olaru, critic de film și Monica Felea, distribuitor de film – a desemnat scurtmetrajul AFGANISTANII, în regia lui Adrian Silișteanu, ca fiind cel mai bun film al competiției de anul acesta. Actorul Ioan Paraschiv a reprezentat echipa filmului la festival și a primit premiul.
La finalul ediției a 5-a, după cele 15 proiecții în cele 3 spații partenere, tragem linie și ne bucurăm că 800 de spectatori au participat la eveniment. Și asta într-un an dificil, în care nici nu știam sigur dacă această întâlnire cu publicul va fi măcar posibilă. Am reușit să aducem filme de top în spații neconvenționale extraordinare, chiar dacă restrânse din cauza pandemiei. Am avut 7 proiecții sold out, din totalul de 15. 3 filme au fost văzute în avanpremieră, iar 6 în premieră la Sibiu.