DEZBATERE: SCRIS CU CERNEALĂ INVIZIBILĂ

Până în 1989, reprezentarea culturală a persoanelor LGBT ținea de o istorie a imposibilului. Adoptarea unei legislații de tip totalitar, perpetuarea ei sub comunism, au făcut ca această minoritate să „nu se vadă”. Un deceniu după prăbușirea totalitarismului comunist, aceștia continuau să rămână un străin al societății noastre. Astăzi, persistă încercarea de izolare și ostracizare a acestora în numele moralei publice, protecției copilului și familiei tradiționale, specificului național. Exprimarea publică a acestui grup minoritar, devine, în aceste condiții, cu atât mai importantă.

Invitat: Florin Buhuceanu. Activist pentru drepturi sexuale și reproductive, nediscriminare și drepturile LGBTI, președinte executiv al ECPI-Centrul Euroregional pentru Inițiative Publice și coordonator inițiative advocacy al Asociației ACCEPT. Fondator al Muzeului de Istorie și Cultură Queer din București (2021). Autor al volumului „Homoistorii” (editura Maiko, 2016 și editura Humanitas, 2022), editor al Raportului „Valori tradiționale. Religie și drepturile LGBT în Europa de Est” (2015) și al volumului „Sexualitate și religie. Tensiuni și controverse în România și Republica Moldova”(editura Cartier, 2020).

FLEE/ Flugt (r. Jonas Poher Rasmussen, Jonas Poher Rasmussen, 2021, Danemarca, Suedia, Norvegia, Franta, SUA, Slovenia, Estonia, Spania, Italia, Finlanda, 90’, dramă) – INTRARE LIBERĂ

Amin Nawabi (pseudonim), un profesor universitar de succes, în vârstă de 36 de ani, este chinuit de un secret dureros pe care l-a ținut ascuns timp de 20 de ani și care îi poate da peste cap viața pe care și-a construit-o alături de bărbatul cu care urmează să se căsătorească. FLEE ne spune o poveste de neuitat despre descoperirea de sine.

Marele Premiu al Juriului la Festivalul de Film de la Sundance, 2021. Premiul pentru Cel mai bun film de animație la Premiile Academiei Europene de Film 2021. Nominalizat la categoriile Cel mai bun film, Cea mai bună animație și Cel mai bun documentar la Premiile Oscar 2022.

Miercuri, 25 mai 2022, ora 17:00 – Centrul Cultural Ion Besoiu – Sala Mică + dezbatere – INTRARE LIBERĂ

Joi, 26 mai 2022, ora 21:00 – Centrul Cultural Ion Besoiu – Sala Mică – INTRARE LIBERĂ

Rezervă locurile online.