ESTE Filmul de Miercuri prezintă POATE MAI TRĂIESC ȘI AZI, cel mai recent lungmetraj semnat de Tudor Cristian Jurgiu. Filmul aduce în prim plan relația de cuplu problematic, abordând un ton preponderent comic, situându-se constant la limita dintre realism și ficțiune.
Proiecția va avea loc miercuri, 11 august, de la ora 20.00, la Sala Mică a Centrului Cultural „Ion Besoiu”.
Sinopsis:
Când Vlad este gelos, Clara este sigură pe ea însăși. Când Clara este entuziastă, Vlad e plictisit. Când Vlad este fericit, Clara este deprimată. Când ea este furioasă, el este calm. Numai când el devine Făt-Frumos, ea devine în sfârşit Prințesa lui.
Preţul unui bilet este de 17 lei și se poate achiziționa online de pe EventBook
(https://eventbook.ro/film/bilete-poate-mai-traiesc-si-azi-este-filmul-de-miercuri) sau direct de la casieria Centrului Cultural “Ion Besoiu”, în limita locurilor disponibile.
ESTE Filmul de Miercuri este un eveniment organizat de Asociaţia ESTE FILM, în parteneriat cu Centrul Cultural “Ion Besoiu”, cu sprijinul Transilvania Film.
Rating: AP-12: Acordul parinților pentru copii sub 12 ani.