Toate marile premii de la ediția 2018 a festivalului de la Cannes, plus câștigătoarele de la Berlin și Veneția se văd, ca în fiecare toamnă, la Les Films de Cannes à Bucarest între 19 și 28 octombrie.
Shoplifters, filmul care i-a adus cineastului Kore-eda Hirokazu primul Palme d’Or din carieră, va fi proiectat în avanpremieră în România. Filmul a inspirat și vizualul din acest an al festivalului: o ideogramă care preia o parte din numele realizatorului japonez.
Un eveniment de neratat este proiecția specială cu Roma, de Alfonso Cuarón, câștigătorul Leului de Aur la Veneția, film care nu va fi distribuit în România, proiecția de la Grand Cinema & More din Băneasa Shopping City fiind unica șansă de a vedea filmul pe ecran mare.
Și Mektoub, My Love: Canto Uno, filmul pentru care regizorul Abdellatif Kechiche și-a scos în vânzare premiul Palme d’Or, câștigat în 2013 pentru La Vie d’Adele, va putea fi văzut în exclusivitate la Les Films de Cannes à Bucarest, filmul neavând distribuție în România. Despre acest film, Le Parisien titra: „o minunată frescă naturalistă despre tinerețe și dorință”.
O veste bună pentru sibieni: câteva dintre filmele prezentate sunt deja pe lista Este Film Festival 2019. ;)