TATA MUTĂ MUNȚII, cel mai nou film semnat de Daniel Sandu, poate fi văzut într-o proiecție specială la ESTE Filmul de Miercuri de la Sibiu, in data de 1 septembrie, de la ora 20:00 la Centrul Cultural Ion Besoiu.
Regizorul Daniel Sandu va fi prezent la proiecție și va răspunde întrebărilor publicului la final.
Sinopsis:
Mircea Jianu, un fost ofițer de informații, află că fiul său a fost declarat dispărut în munți. Se duce în grabă spre locul tragediei, ca orice părinte îngrijorat, în speranța că-l va găsi pe tânăr viu și nevătămat. Dar după câteva zile de căutări zadarnice, Mircea decide să-și adune propria echipă de salvatori, intrând în conflict cu echipa locală. Încet-încet, tatăl care, în frământarea lui,
refuză să accepte evidența, devine prizonierul unei bătălii încrâncenate între om și natură.
TATA MUTĂ MUNȚII este cel de-al doilea film de lungmetraj semnat de Daniel Sandu, cunoscut pentru debutul său ”Un pas în urma serafimilor”. Premiera mondială a avut loc în cadrul celei de-a 24-a ediții a Festivalului de Film de la Shanghai.
Preţul unui bilet este de 17 lei și se poate achiziționa online de pe EventBook
(https://eventbook.ro/film/bilete-tata-muta-muntii-este-filmul-de-miercuri) sau direct de la casieria Centrului Cultural “Ion Besoiu”, în limita locurilor disponibile.
ESTE Filmul de Miercuri este un eveniment organizat de Asociaţia ESTE FILM, în parteneriat cu Centrul Cultural “Ion Besoiu”.
Parteneri Sibiu: Primăria Sibiu, Casa de Cultură a Municipiului Sibiu.
Parteneri media: Capital Cultural, Sibiu On Line, Sibiu City App.